Tipărire

Odată cu sfârșitul perioadei dedicată sărbătorilor de iarnă, S.Ed.C. Mioveni va începe demontarea instalațiilor, operațiune care va face etapizat. Așadar, cei care vor să mai admire sau să facă o ultimă poza cu bradul împodobit din Centrul Civic, o mai pot face doar în această seară, urmând ca de mâine acesta să fie deconectat.

Operațiunea de dezinstalare a iluminatului festiv va începe din acestă seară în cartierele orașului și va continua până pe 15 ianuarie, când se va deconecta și platoul din Centrul Civic Mioveni.

Miile de vizitatori care au admirat seară de seară feeria de lumină și culoare din centrul orașului, dar și sutele de mesaje de felicitare și apreciere pe care le-am primit confirmă faptul că organizarea a reprezentat încă o reușită a administrației locale și a societății S.Ed.C. Mioveni. Sperăm că modul de amenajare al decorațiunilor și al iluminatului festiv din acest an să se fi ridicat la exigențele dumneavoastră.